Join US!

10 aprilie 2011

Smaraldul

Sursa
Smaraldul
Smaraldul este un mineral care cristalizează în sistemul hexagonal; culoarea verde este dată de ionii de crom şi vanadiu. Este un alumosilicat de beriliu din grupa pietrelor preţioase. Smaraldul se poate confunda (lucru ce uşurează înşelătoria) cu turmalina, cu dioptazul sau cu sticlele colorate.
Etimologie
Denumirea de „smarald“ provine din latină: smaragdus preluat din greacă: σμάραγδος, smáragdos care o origine mai îndepărtată din limba semită barraqtu („piatră strălucitoare“).
Răspândire
Rocile de asociaţie sunt pegmatitele, granitul, roci sedimentare şi roci metamorfice ca: gnaisuri. Mărimea cristalelelor rareori depăşeşte câţiva centimetri, având frecvent incluziuni de biotită sau alte minerale ce scad valoarea smaraldului. Cantităţi mai importante s-au găsit în Brazilia şi Columbia, mai reduse în sudul Africii, Ural "Valea Habah", Austria şi Norvegia. Cel mai mare smarald din lume (16.300 carate) se află în muzeul Topkapi-Serail din Istanbul.
Istoric
Prima oară este menţionat mineralul în Egiptul antic, în secolul al XII-lea î.C., fiind folosit ca piatră preţioasă, obţinându-se din minele de la Sikait şi Sabara, de unde mai târziu furnizează timp de peste o mie de ani şi europenilor smaralde, până când în secolul al XVI-lea spaniolii cuceresc America de Sud. In Asia este cunoscut de perşi, turci şi de dinastia mogulilor din India. In anul 1935 se reuşeşte producerea smaraldului artificial numit Igmerald de firma IG Farben, Bitterfeld Germania
Utilizare
Cea mai frecventă utilizare a sa este de piatră preţioasă.
Smaraldul are o culoare stabilă; numai la o temperatură de 700-800 °C, îşi schimbă temperatura. Din cauza fisurilor din cristal culoarea devine neuniform repartizată, ceea ce a determinat pe producătorii de giuvaeruri să acopere cristalul cu un strat de răşină sintetică incoloră pentru stabilzarea culorii cristalului.
Smaraldul este frecvent imitat prin smaralde artificiale, turmalina verde, dioptaz sau varietăţi de granat ca: demantoid şi grosular sau sticlă colorată.

@Smaraldul@