Nicolae Grigorescu s-a nascut pe 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, si a murit pe 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.
Date biografice
Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi mănăstirea Căldăruşani. În 1856 realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.
Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor. În cadrul "Expoziţiei Universale" de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi la Viena. În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.
Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român între anii 1891 şi 1904. Din 1890 se stabileşte la Câmpina şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.
Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.
Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.
@Nicolae Grigorescu@
