Palatul Cuza de la Ruginoasa

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic în anul 1804, care a aparţinut iniţial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, la numărul 1484, având codul IS-II-a-B-04238 şi fiind format din 5 obiective [1]: Palatul lui Alexandru Ioan Cuza - datând din anul 1862 şi având codul IS-II-m-B-04238.01 Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - datând din anul 1813 şi având codul IS-II-m-B-04238.02 Parcul - datând din anul 1813 şi având codul IS-II-m-B-04238.03 Zidul de incintă - datând din anul 1813 şi având codul IS-II-m-B-04238.04 Turnurile - datând din anul 1813 şi având codul IS-II-m-B-04238.05 Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza - datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi având codul IS-IV-m-B-04238.06.La sfârşitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moşia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. La începutul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea o moşie de 8.000 hectare la Ruginoasa. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, logofătul şi marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reşedinţă luxoasă pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi. De asemenea, grădinarul german Mehler avea scopul de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeaţă şi chiar un iaz înconjurat de sălcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neogotic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri. În anul 1811, Săndulache Sturdza a ridicat în spatele palatului, o biserică de conac, pe locul unde a fost anterior o biserică de lemn. Acest lucru rezultă din pisania ce a fost aşezată la intrare şi care a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial. În mai 1837, prozatorul Costache Negruzzi descrie astfel palatul de la Ruginoasa în povestirea "Scrisoarea I (Primblare)" din volumul "Negru pe alb. Scrisori la un prieten": "Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uita necazele unui supărător drum. El pare că se trezeşte transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găseşte pe lângă mărirea feodalităţii, gospodăria Poloniei şi eleganţa Franţei; şi dacă vechii noştri boieri - sprijeni a patriei şi a tronului - ar fi avut idee de arta heraldică, negreşit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit." [2] Palatul a fost moştenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache şi văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). În perioada 1847-1855, logofătul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat şi astăzi. Logofătul nu a apucat să locuiască prea mult aici, el mutându-se la Iaşi, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum şi unele moşii din împrejurimea oraşului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe soţia sa, Marghioliţa Ghika-Comăneşti, în care înflorise o pasiune pentru boierul Nicolae Roznovanu. Ea s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza, care purta numele bunicului. În fruntea unei mici trupe de arnăuţi, boierului Roznovanu s-a îndreptat spre palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsaţi acolo de boier, a pătruns în curte unde a fost întâmpinat de Săndulache Sturdza. Acesta a împuşcat un arnăut, dar un altul l-a omorât, înjunghiindu-l în inimă [3]. Marghioliţa a fost dusă la Palatul Roznovanu de la Stânca (azi demolat), apoi cei doi amorezi au fugit în Bucovina, unde s-au căsătorit. În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul care fusese abandonat de la răpirea Marghioliţei şi era ameninţat de ruină. Neplătind împrumutul, banca l-a scos la licitaţie.