Join US!

05 august 2011

Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice

Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice Bucureşti (ICPE) este o companie de cercetare în domeniul ştiintelor fizice şi naturale din România. A fost înfiinţat în anul 1950, sub numele de Institutul de Cercetări Electrotehnice, iar în anul 1954 a fost transformat în Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice, prin unirea cu DPET[1]. În decembrie 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a vândut Asociaţiei Salariaţilor ICPE Bucureşti, 62,1283% din capitalul social al companiei[2]. Ceilalţi acţionari ai societăţii sunt SIF Muntenia cu 37,6818% şi persoane fizice cu 0,1899%[2]. Număr de angajaţi în 2007: 395[2]ICPE s-a înfiinţat în 1950 şi a fost implicat în majoritatea proiectelor naţionale din domeniul electrotehnicii precum electrificarea României (transformatoare, inductivităţi,cabluri, siguranţe fuzibile, aparate electrice de comutaţie, etc.), transportul electric (locomotive, tramvaie, troleibuze, metrou, automobil electric, etc.), maşini unelte (servomotoare, traductoare, senzori, etc), surse regenerabile de energie, materiale pentru electrotehnică (conductoare, izolante, magnetice, ceramice, pulverulente), industria de petrol şi gaze (acţionări de mare putere, redresoare, invertoare, filtre, compensatoare, etc), industria cimentului (acţionări cuptoare rotative, filtre electrostatice, siguranţe fuzibile, etc), circuite hibride, etc. În anul 1992, din ICPE s-au desprins 8 societăţi comerciale şi anume: ICPE-ACTEL; ICPE-SAERP, ICPE-ELECTROSTATICA; ICPE-ECOENERG; ICPE-Maşini Electrice; ICPE-ELECTROCOND TECHNOLOGIES; ICPE-TRAFIL Iaşi şi Eurotest[1]. În anul 2000 ia fiinţă, prin desprinderea din ICPE, societatea comercială ICPE Bistriţa[1]. Un an mai târziu, în 2001, tot prin desprinderea din ICPE, se înfiinţează Institutul Naţional INCDIE ICPE-Cercetări Avansate[1]. În anul 2004, ICPE a dobândit statut de instituţie de interes strategic[3].