Join US!

03 august 2011

Conacul Toroczkai-Betegh din Câmpia Turzii

CampiaTurziiBetegh.jpg
Un alt edificiu nobiliar impozant din Ghiriş-Sâncrai (datând probabil de la inceputul sec.XIX) a fost conacul contelui Toroczkai Pál, cumpărat apoi de familia de moşieri Betegh Miklos, construcţie dispărută în anii 1944-1947.Curtea castelului era împrejmuită in partea dinspre drum cu un zid de cărămidă şi piatră, de-alungul căruia, înspre interior, se aflau amplasate locuinţele slujitorilor (“ghirişi”, cum li se spunea atunci). În toamna anului 1944 (sept.-oct.1944) în Câmpia Turzii, aflată chiar pe linia frontului, au avut loc distrugeri importante, datorate operaţiunilor militare de război. Printre construcţiile care au avut de suferit în timpul luptelor a fost si conacul Toroczkai-Betegh. Avariile, precum şi degradarea ulterioară a acestui castel abandonat de proprietar (zidurile au fost demantelate de către localnici pentru nevoi utilitare) au fost cauzele distrugerii sale complete. Pe locul unde a fost castelul Toroczkai-Betegh se află în prezent bazinul mic al ştrandului (construit în anul 1973), iar fostele grajduri de lângă castel au fost transformate in anii comunismului în sediu al Staţiunii de Maşini şi Tractoare (SMT) (intrarea la SMT este pe str.Teilor, pe partea stângă, spre Arieş, la intersecţia cu strada Şcolii, pe locul unde strada Teilor face o cotitură de 90° spre strada Şcolii). Conacul a fost demolat în 1947, materialele rezultate fiind folosite la ridicarea Şcolii Primare din cartierul Sâncrai (str.Tudor Vladimirescu, colţ cu str.Şcolii).