Conacul din Tupilaţi

Conacul din Tupilaţi este un conac în ruine care se află în satul Tupilaţi din judeţul Neamţ şi care a fost construit de către familia marelui logofăt Ştefan Catargiu în anul 1842, pe locul unuia mai vechi. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale din septembrie 2009 se referă astfel la Conacul familiei Catargi din Tupilaţi: "Construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în 1842, este cel mai bun exemplu de curte boierească din Moldova, datorită supravieţuirii tuturor componentelor arhitecturale în picioare, poarta, zidurile, împrejmuirea fortificată cu turnurile cilindrice de la colţuri, anexele şi impunătoarea casă boierească." [1] Ansamblul curţii boiereşti de la Tupilaţi se află pe "Lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ 2004" la nr. 476, având codul NT-II-a-B-10723. El este compus din două monumente cu acelaşi regim [2]: Conacul Catargi, având codul NT-II-m-B-10723.01 şi zidul de incintă cu codul NT-II-m-B-10723.02.Conacul Catargi din Tupilaţi a fost construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în anul 1842. [3] Suprafaţa de 10.400 metri pătraţi a conacului care cuprindea pe lângă conacul propriu-zis şi o serie de dependinţe (locuinţe pentru îngrijitori, grajduri, beciuri şi hambare) era înconjurată, după modelul fortificaţiilor marilor reşedinţe feudale, de un zid din piatră nefasonată cu turnuri circulare de apărare la colţuri, datând din epoca medievală. Tradiţia locală atribuie atât turnurile de la colţurile zidului de piatră împrejmuitor, cât şi stejarul secular de lângă conac perioadei de domnie a lui Ştefan cel Mare (1457-1504). [4] Conacul şi dependinţele făceau parte dintr-un ansamblu arhitectural unitar împreună cu Biserica "Sf. Voievozi" din acelaşi sat, care a fost ctitorită în 1811 de către boierul Ştefan Catargiu (1789-1866), mare logofăt şi caimacam al Principatului Moldovei. De asemenea, şi biserica este monument istoric, având codul NT-II-m-B-10722. Conacul are un etaj, faţada sa fiind împărţită de un pavilion vertical cu geamlâc în două corpuri inegale. În conac se intra printr-o boltă de trăsură cu stâlpi şi deschideri în arcadă. După instaurarea regimului comunist în România în anul 1948, conacul a fost expropriat de stat şi transformat în sediu de cooperativă agricolă de producţie. El a fost folosit mulţi ani la rând fără a i se face lucrări de reparaţii sau măcar de întreţinere. Nemaifiind îngrijit, el a început să se degradeze. Într-un raport din 1978, conacul este prezentat ca fiind degradat, iar grinzile şi acoperişul pe punctul de a se dărâma. [5] După cum îşi amintesc localnicii, înainte de revoluţia din decembrie 1989, colonelul Radu Strâmbeanu, fiul ultimului proprietar al moşiei, a venit o dată de la Craiova, unde locuia, pentru a vizita fosta moşie de familie şi a rămas impresionat neplăcut de dispreţul cu care era utilizat fostul conac părintesc. [6]