TCP/IP

 Modelul TCP/IP (Protocol de control al transmisiei/Protocol Internet, în englezăTransmission Control Protocol/Internet Protocol) a fost creat de US DoD (US Department of Defence - Ministerul Apărării Naţionale al Statelor Unite) din necesitatea unei reţele care ar putea supravieţui în orice condiţii. DoD dorea ca, atâta timp cât funcţionau maşina sursă şi maşina destinaţie, conexiunile să rămână intacte, chiar dacă o parte din maşini sau din liniile de transmisie erau brusc scoase din funcţiune. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, deoarece se aveau în vedere aplicaţii cu cerinţe divergente, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Aceste cerinţe au condus la alegerea a patru niveluri pentru modelul TCP/IP: Aplicaţie, Transport,Reţea (sau Internet) şi Acces la Reţea. Nivelul aplicaţie se referă la protocoalele de nivel înalt folosite de majoritatea aplicaţiilor, precum terminalul virtual (TELNET), transfer de fişiere (FTP) şipoştă electronică (SMTP). Alte protocoale de nivel aplicaţie sunt DNS (sistem de nume de domeniu), NNTP sau HTTP. În majoritatea implementărilor, nivelul aplicaţie tratează nivelurile inferioare ca o "cutie neagră" care oferă o infrastructură sigură de comunicaţii, deşi majoritatea aplicaţiilor cunosc adresa IP sau portul folosit. Majoritatea protocoalelor de la nivelul aplicaţie sunt asociate cu modelul client-server. Serverele au de obicei asociate porturi fixe, atribuite de IANA: HTTP are portul 80, FTP portul 21, etc. În schimb, clienţii folosesc porturi temporare. Este identic cu cel din modelul OSI, ocupându-se cu probleme legate de siguranţă, control al fluxului şi corecţie de erori. El este proiectat astfel încât să permită conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă, respectiv, destinaţie. În acest sens au fost definite două protocoale capăt-la-capăt. Primul din ele, TCP (Trasmission Control Protocol). El este un protocol sigur orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe o maşină să ajungă fără erori pe orice altă maşină din inter-reţea. Acest protocol fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesajnivelului internet. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că un emiţător rapid nu inundă un receptor lent cu mai multe mesaje decât poate acesta să prelucreze. Al doilea protocol din acest nivel, UDP (User Datagram Protocol), este un protocol nesigur, fără conexiuni, destinat aplicaţiilor care doresc să utilizeze propria lor secvenţiere şi control al fluxului. Protocolul UDP este de asemenea mult folosit pentru interogări rapide întrebare-răspuns, client-server şi pentru aplicaţii în care comunicarea promptă este mai importatntă decât comunicarea cu acurateţe, aşa cum sunt aplicaţiile de transmisie a vorbirii şi a imaginilor video.