Un sistem de nume de domeniu (abreviat DNS, în engleză Domain Name System) este un sistem distribuit de păstrare şi interogare a unor date arbitrare într-o structură ierarhică. Cea mai cunoscută aplicaţie a DNS este gestionareadomeniilor în Internet. Caracteristicile sistemului de nume (DNS) sunt: foloseşte o structură ierarhizată; deleagă autoritatea pentru nume; baza de date cu numele şi adresele IP este distribuită. Fiecare implementare TCP/IP conţine o rutină software (name resolver) specializată în interogarea serverului de nume (DNS) în vederea obţinerii translatării nume/adresă IP sau invers. Există 2 tipuri de rezoluţie de nume: rezoluţie recursivă (name resolverul cere serverului de nume să facă translatarea); rezoluţie iterativă (name resolverul cere serverului de nume să îi furnizeze adresa IP a unui server care poate face translatarea). Tipic, procesul de rezoluţie a numelor se desfăşoară astfel: Name resolverul primeşte de la o aplicaţie client TCP/IP un nume; acesta formulează o interogare primului server de nume din lista serverelor; Serverul de nume (DNS) determină daca este mandatat (autorizat) pentru domeniul respectiv (dacă există configurată o zonă DNS care conţine numele respectiv); Dacă este autorizat, transmite răspunsul clientului; Dacă nu, transmite o interogare altui server de nume pentru un răspuns autorizat; obţine răspunsul autorizat şi transmite clientului un răspuns neautorizat; totodată stochează răspunsul local pentru a răspunde la alte cereri pentru acelaşi nume. Resolverul de nume transmite răspunsul aplicaţiei utilizator şi îl păstrează într-un cache pentru o anumită perioadă; Dacă name resolverul nu primeşte un răspuns într-un anumit timp, transmite cererea următorului server de nume din listă. Când lista este epuizată, va genera o eroare.
