Novak Đoković

Novak Đoković (Litere chirilice: Новак Ђоковић şi pronunţat ˈnɔvaːk 'ʥɔːkɔviʨ) (n. 22 mai 1987, Belgrad) este un jucător profesionist sârb de tenis de câmp, câştigător în 2008 şi 2011 la Australian Open şi finalist în 2007 şi 2010 la U.S. Open, în prezent numărul doi în ierarhia ATP. La Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, a câştigat medalia de bronz.
Date personale
Novak Đoković s-a născut pe 22 mai 1987 la Belgrad şi a început să joace tenis încă de la vârsta de 4 ani, debutând ca profesionist la 16 ani. Tatăl său, Srdjan, unchiul şi mătuşa sa au fost toţi schiori profesionişti.[1] Tatăl acestuia a fost şi un foarte bun jucator de fotbal şi a dorit ca Novak să devină schior sau fotbalist, dar acesta a excelat în tenis de la o vârstă fragedă. Fraţii săi, Marko şi Djordje, sunt elevi şi joacă de asemenea tenis.[2] Idolul din copilărie a fost Pete Sampras; suprafaţa sa preferată este cimentul. Vorbeşte limbile: sârbă, engleză, italiană şi germană şi „înţelege puţin franceza”.[3] Din anul 2006 locuieşte la Monte Carlo.[4]
2003, 2004
În 2003 a câştigat primul turneu din seria Futures, la doar a treia încercare.[7] Au urmat alte 2 semifinale în turnee din aceeaşi categorie, terminând sezonul cu 10-5 raportul victorii-înfrângeri. În 2004 a mai urmat o semifinală de turneu Futures şi o victorie într-un meci de Cupa Davis. A câştigat un turneu Futures la Szolnok, în Ungaria, şi după două săptămâni, pe 17 mai 2004, a câştigat primul său turneu Challenger, la Budapesta.[7] S-a calificat în primul turneu ATP la Umag, în iunie, dar a fost învins de Filippo Volandri în primul tur. A câştigat un turneu Futures la Belgrad apoi a urmat prima sa victorie în circuitul ATP, la Open România, unde l-a învins pe Arnaud Clement, pierzând în turul următor, în 3 seturi, la David Ferrer. La sfârşitul sezonului, în noiembrie, a câştigat turneul Challenger de la Aachen.[7][8]
2005
Şi-a început sezonul 2005 prin debutul în turneele de Mare Şlem, la Australian Open, unde a pierdut însă în faţa lui Marat Safin. Au urmat, în martie, două meciuri de Cupa Davis, câştigate împotriva ţării Zimbabwe. Apoi, în aprilie, a pierdut două meciuri de Cupa Davis, cu Belgia: a fost învins de Christophe Rochus în 5 seturi şi de Kristof Vliegen în 4. S-a calificat la Roland Garros şi a câştigat primul său meci într-un turneu de Mare Şlem, învingându-l pe Robby Ginepri 6-0, 6-0, 6-3,[7] luând apoi primul set în meciul cu Guillermo Coria, înainte de a fi nevoit să abandoneze din cauza unor probleme respiratorii. După ce a trecut de calificări, a ajuns în turul al 3-lea la Wimbledon, învingându-l pe Juan Mónaco în numărul minim seturi şi pe Guillermo García-López în 5 seturi, fiind învins de Sébastien Grosjean. A debutat în turneele de Masters la Cincinnati, trecând de calificări, însă a fost învins de Fernando González în primul tur. A ajuns în turul al 3-lea la U.S. Open, învingându-i pe Gaël Monfils (în 5 seturi) şi pe Mario Ančić (în 4 seturi), pierzând în faţa lui Fernando Verdasco în 5 seturi. S-a calificat apoi pentru turneul de Masters de la Paris şi a ajuns de asemenea în turul al 3-lea, cu victorii în faţa Victor Hănescu şi alui Mariano Puerta, fiind înfrânt de Tommy Robredo. A încheiat sezonul ca numărul 1 din Serbia şi cel mai tânăr jucător din top 100, la 18 ani şi 5 luni (terminând pe locul 78).[9]
2006
În 2006 şi-a continuat ascensiunea, câştigând două turnee ATP, din 3 finale disputate şi terminând sezonul ca fiind cel mai tânăr jucător din top 20. În plus, a făcut un pas important în turneele de Mare Şlem, ajungând în sferturi la Roland Garros.
În februarie, după ce a pierdut în primul tur la Australian Open, a ajuns în semifinalele turneului de la Zagreb (pierzând la Ivan Ljubičić) şi în sferturile turneului de la Rotterdam (pierzând la Radek Štěpánek), cedând la ambele turnee în faţa celor care aveau să ajungă campioni. A avut în următoarele 3 luni un raport victorii-înfrângeri de 2-5, până când i s-a schimbat soarta sezonului la Roland Garros, obţinând în următoarele 5 turnee un raport victorii-înfrângeri de 17-4: A atins primul sfert de finală într-un turneu de Mare Şlem (unde a abandonat în meciul cu Rafael Nadal), a continuat cu turul al 4-lea în turneul de la Wimbledon (pierzând la Mario Ančić), a câştigat următorul turneu pe care l-a jucat (Amersfoort, unde l-a învis pe Nicolas Massu),[10] la prima sa finală de turneu din circuitul ATP; a obţinut o serie de 9 victorii consecutive, prin apariţia sa în a doua finală la rând, la Umag, fiind nevoit la să abandoneze, din cauza unor probleme respiratorii, în timp ce conducea cu 3-1 în tiebreak-ul primului set, în faţa lui Stanislas Wawrinka; a ajuns în turul 3 la U.S. Open, pierzând la Lleyton Hewitt. A obţinut un raport 5-1 (victorii-înfrângeri) în meciurile de Cupa Davis, singura înfrângere venind în meciul cu Roger Federer. A câştigat apoi, în octombrie, al dolilea său titlu, la Metz, învingându-l în finală pe Jürgen Melzer şi a ajuns în primul său sfert de finală într-un turneu de Masters, la Madrid, cu victorii la Richard Gasquet şi Andy Murray, fiind învins de Fernando González.A obţinut raporturi victorii-înfrângeri de 17-9 pe ciment, 14-5 pe zgură, 5-2 pe sintetic şi 4-2 pe iarbă. A fost lider în circuit, ca raport al tiebreak-urilor câştigate, cu 19-5 şi a avut un raport de 2-7 în meciurile disputate cu jucătorii din top 10, cu victorii în faţa numărului 9, Fernando Gonzalez (la Roland Garros) şi a numărului 8, Tommy Robredo (la Wimbledon). A câştigat pe parcursul sezonului 645 de mii de dolari.[11]
2007
Sezonul 2007 l-a început cu un titlu la Adelaide şi cu o prezenţă în optimile turneului Australian Open. După semifinala de la Rotterdam şi sfertul de finală de la Dubai, au urmat în martie patru săptămâni aproape perfecte, în primele 2 turnee de Masters ale sezonului: la Indian Wells, unde a ajuns până în finală, fără a pierde vreun set, însă a fost învins de Rafael Nadal, apoi a la Miami, unde a câştigat turneul fără a ceda vreun set, în sferturi trecând de Nadal şi răzbunându-se pentru finala pierdută anterior, în semifinală repetând victoria din acceaşi fază a competiţiei, de la Indian Wells, contra lui Andy Murray (cedând în total doar 6 ghemuri în cele 2 meciuri), iar în finală învingându-l pe Guillermo Cañas, cel care a surprins prin victoriile sale în faţa lui Roger Federer,[12][13] în aceste două turnee. A devenit astfel cel mai tânăr câştigător al turneului de Masters de la Miami, la 19 ani şi 10 luni şi doar al doilea jucător care a câştigat turneul fără a pierde vreun set, după Ivan Lendl, cel care a reuşit această performanţă la ediţia din 1989, beneficiind totuşi de abandonul adversarului în finală.[14] La întoarcerea acasă, în Serbia, a fost primit ca un erou, cu ovaţii, de către fanii veniţi să-l întâmpine;[15][16] a fost felicitat şi de preşedintele Serbiei, Boris Tadić, care i-a urat succes în continuare, în carieră.[17][18]La Monte Carlo a fost învins în turul al 3-lea de David Ferrer, apoi a câştigat turneul de la Estoril, învingându-l cu 7-6(7) 0-6 6-1 pe Richard Gasquet, în finală. Au urmat douâ înfrângeri în sferturile de finală de la Roma şi Hamburg, unde a fost învins de Rafael Nadal şi respectiv de Carlos Moya. La Roland Garros a ajuns pâna în semifinală, unde a pierdut în faţa lui Nadal, deţinătorul titlului, şi cel care avea să câştige turneul pentru a 3-a oară consecutiv. La Wimbledon a ajuns până la aceeaşi fază a competiţiei, dar a trebuit să abandoneze în meciul cu Nadal, din cauza unor bătături la degetele de la picioare şi a unor probleme la spate, precedentele 2 partide, jucate în zile consecutive, durând în total 9 ore;[19] scorul în acel meci era 1-1 la seturi. După acest rezultat, a atins poziţia maximă pe care a avut-o vreodată în clasamentul ATP: locul al 3-lea.[20]Nu a reuşit apoi să-şi apere titlul de la Umag, pierzând în turul al doilea la Viktor Troicki şi o săptămână mai târziu a cedat poziţia a 3-a în ierarhia ATP lui Andy Roddick.[21] A urmat apoi o importantă performanţă, în turneul de Masters de la Montreal: prin victoriile sale în faţa numărului 3 (la acea dată) Andy Roddick în sferturi, a numărului 2 Rafael Nadal în semifinală şi a numărului 1 mondial, Roger Federer în finală, a devenit primul jucător de la Boris Becker în 1994 (la Stockholm), care i-a învins pe primii 3 jucători în ierarhia ATP la acelaşi turneu.[22][23] A câştigat astfel al doilea său turneu de Masters şi totodată a revenit pe poziţia a 3-a în clasamentul ATP.[24] Novak Đoković şi Roger Federer la festivitatea de premiere de după finala de la US Open La Cincinnati însă, din cauza oboselii[25], a pierdut încă din primul meci jucat în turneu, în faţa lui Carlos Moya.Pe cimentul american, la U.S. Open, a realizat cel mai bun rezultat al său în turneele de Mare Şlem, ajungând până în finală, acolo unde a fost învins de Roger Federer, câştigător al turneului pentru a patra oară consecutiv, cu scorul 7-6(4), 7-6(2), 6-4.[26] În turul al doilea l-a învins Radek Štěpánek cu scorul de 6-7(4), 7-6(5), 5-7, 7-5, 7-6(2), într-un meci ce a durat 4 ore şi 44 de minute. După US Open, a ajutat Serbia să se califice pentru prima dată în Grupă Mondială a Cupei Davis, în dauna echipei Australiei, cu victoriile sale în faţa lui Peter Luczak (6-1, 6-4, 6-2) şi Chris Guccione (6-3, 7-6(3), 7-6(5)) şi în faţa perechii de dublu formată din Paul Hanley şi Lleyton Hewitt (3-6, 6-4, 6-3, 6-2), partenerul său fiind Nenad Zimonjic. Scorul final al înfruntării dintre Serbia şi Australia a fost 4-1.[28] Pe 14 octombrie, prin victoria de la Viena din faţa lui Stanislas Wawrinka a câştigat al cincilea său titlu al sezonului şi al şaptelea al carierei.
[modificare]2008
Anul 2008 i-a adus noi performanţe, jucătorul câştigând primul său titlu la Australian Open[29], turneu la care a ajuns în finală fără a ceda vreun set. În mai, a cucerit al 10-lea trofeu al carierei, după victoria din Mastersul de la Roma. A obţinut medalia de bronz la Olimpiada de la Beijing.[30] A fost învins în semifinale la Roland Garros şi US Open, în timp ce la Wimbledon a fost eliminat prematur, în runda a doua.
2009
A început anul foarte aproape de a urca pe locul secund în ierarhia mondială, dar s-a accidentat în Openul Australian, abandonând competiţia în sfertul de finală cu Andy Roddick şi astfel ratând şansa de a-şi apăra trofeul la Melbourne[31]. A revenit în februarie, când s-a impus în turneul de la Dubai[32]. A jucat finale în turneele din seria Masters de la Miami, Monte Carlo şi Roma dar le-a pierdut pe toate. După ultimul eşec, Đoković a cedat locul trei în ierarhia mondială în favoarea lui Andy Murray[33]. În octombrie, s-a impus în Openul Chinei, în urma acestui succes urmând să revină pe treapta a treia a podiumului clasamentului ATP[34].
2010
Djokovic a început anul cu participarea la turnee demonstrative în Australia. La primul Grand Slam al anului, la Melbourne, sârbul a fost eliminat în sferturile de finală de Jo-Wilfried Tsonga, dar a atins cel mai înalt loc al carierei în clasamentul mondial, urcând pe poziţia secundă în detrimentul lui Rafael Nadal[35]. Primul titlu al anului a fost cucerit în februarie, la Dubai, unde prima oară în carieră şi-a păstrat un trofeu câştigat cu un an înainte. A avut un rol important în calificarea echipei Serbiei din Cupa Davis în sferturile de finală, în faţa echipei Statelor Unite ale Americii, câştigând ambele meciuri în care a evoluat. Au urmat prestaţii mai puţin convingătoare la turneele Masters din Statele Unite şi la cele pe zgură, Djokovic renunţând în această perioadă şi la colaborarea cu antrenorul Todd Martin. La US Open a ajuns pentru a doua oară în carieră în finală, după cea din 2007. În semifinale l-a învins pe Roger Federer în cinci seturi, dar în ultimul act a cedat în faţa spaniolului Rafael Nadal.
La Turneul Campionilor, disputat la Londra, a fost eliminat în semifinale, de Federer. A încheiat însă anul en-fanfare, câştigând Cupa Davis în premieră alături de echipa Serbiei. În finala contra Franţei s-a impus în ambele meciuri disputate, trecând de Gilles Simon şi Gaël Monfils.
2011
La începutul anului a participat alături de Ana Ivanović la Cupa Hopman, competiţie destinată echipelor naţionale mixte. Cei doi au ajuns până în finală, unde Ivanovic a abandonat din cauza unei accidentări. La Openul Australian, Đoković a avut o prestaţie de excepţie, cedând un singur set, în turul secund în faţa croatului Ivan Dodig[36], şi câştigând competiţia pentru a doua oară în carieră. Printre învinşii săi s-au numărat trei jucători din Top 10, Tomas Berdych în sferturi, Federer în semifinale şi Andy Murray în finală, pe toţi învingându-i în minimum de seturi. În ciuda triumfului, Đoković a rămas pe locul trei mondial. Seria de succese a continuat pentru sârb la turneul de la Dubai pe care l-a câştigat după victoria în finala cu Federer. În primul turneu din Seria Masters al anului, la Indian Wells, Đoković a obţinut trofeul după ce a trecut de Federer în semifinale şi de liderul mondial Nadal în finală, succes în urma căruia a redevenit numărul doi mondial[37]. A urmat un nou turneu şi un nou trofeu. La Miami, tot în Seria Masters, Nole şi-a continuat seria de victorii şi s-a calificat în finală fără a ceda vreun set. În ultimul act l-a înfruntat din nou pe Nadal, pe care l-a învins cu 4-6, 6-3, 7-6, obţinând al patrulea al anului. Mai mult, Djokovic a înregistrat al 24-a victorie consecutivă şi a devenit doar al treilea tenisman care l-a învins în două finale consecutive pe Nadal[38].Sezonul pe zgură a început excelent pentru sârb cu trofeu în turneul de casă, la Belgrad. A urmat Mastersul de la Madrid în a cărui finală l-a învins pe Rafael Nadal, obţinând prima victorie pe zgură în faţa ibericului. Seria de succese consecutive de la începutul anului a ajuns la 32 de meciuri.Dupa Masters-ul de la Madrid a urmat Rome Masters 1000 unde, in finala, dupa un meci spectaculos a reusit sa il infranga din nou pe Rafael Nadal cu scorul de 6-4 6-4, trecandu-si in cont cel de al 25 lea titlu si ajunge la victoria cu numarul 37 din tot atatea meciuri jucate in 2011.